Sfecla Rosie – un super-aliment pe care si-l permite oricine
Sfecla rosie este o planta bienala, cultivata pentru radacina ei voluminoasa. Bogata in apa, saraca in grasimi si cu un continut ridicat de vitamine, sfecla are proprietati unice, esentiale pentru sanatatea organismului uman.
Iata principalele 4 motive pentru care sfecla rosie este incadrata in categoria superalimente:
- Sfecla rosie contine substante nutritive importante
Sfecla rosie contine toate vitaminele din complexul B, in special B9, dar si vitaminele A si C. In plus, are un continut ridicat de minerale, in principal mangan, dar si calciu, fosfor, potasiu, fier si zinc.
De asemenea, contine betaina, un aminoacid care ajuta la crearea antidepresivelor naturale ale organismului nostru si proteine sub forma unui set complet de aminoacizi.
Iata ce contin 100 grame de sfecla rosie gatita:
Calorii: 44
Proteine: 1,7 grame
Grasimi: 0,2 grame
Fibre: 2 grame
Vitamina C: 6% (din necesarul zilnic)
Folat: 20%
Vitamina B6: 3%
Magneziu: 6%
Potasiu: 9%
Fosfor: 4%
Mangan: 16%
Fier: 4%
- Sfecla rosie scade tensiunea arteriala
Hipertensiunea arteriala depaseste fumatul ca factor cauzal al mortalitatii. La nivel global, doua treimi din accidentele vasculare cerebrale si jumatate din evenimentele cardiovasculare ischemice sunt legate de tensiunea arteriala. In acest context, studiile cu privire la eficacitatea sfeclei rosii pentru scaderea si normalizarea tensiunii arteriale sunt promitatoare.
Conform studiilor, atunci cand consumam nitrati, prezenti in mod natural in sfecla rosie, corpul nostru ii transforma in oxid nitric, despre care se crede ca ar reduce tensiunea arteriala. O meta-analiza amanuntita a mai multor studii a concluzionat: consumul de suc de sfecla rosie scade tensiunea arteriala. Gasesti studiul publicat in „Oxford Journal” aici: www. academic.oup.com/jn/article/143/6/818/4571708?login=true
- Sfecla rosie are un efect pozitiv asupra performantei sportive
Un review al cercetarilor despre asocierea sucului de sfecla rosie cu performanta sportiva a concluzionat ca persoanele sedentare si, ocazional, cele active au experimentat imbunatatiri moderate ale nivelurilor de exercitiu dupa ce au baut sucul. Alte studii au sugerat ca sfecla rosie poate contribui la o performanta atletica mai buna prin imbunatatirea fluxului sanguin. Gasesti mai multe detalii aici: www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5295087/
- Sfecla rosie poate incetini aparitia dementei
Studiile sugereaza ca un consum regulat de suc de sfecla rosie poate imbunatati fluxul de sange in anumite zone ale creierului. Desi sunt necesare cercetari suplimentare, se crede ca o dieta bogata in nitrati ajuta functia cognitiva. Detaliile studiului aici: www. pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32294579/
Se pare ca sfecla rosie si sucul sau rosu vibrant sunt o parte valoroasa a unei diete echilibrate si pot avea un impact pozitiv asupra sanatatii noastre generale. Atunci cand consumul regulat este combinat cu o activitate fizica crescuta, un aport mai mic de sodiu si mentinerea unei greutati sanatoase, tensiunea arteriala si alte aspecte ale bunastarii fizice se pot imbunatati.