Planeta se ineaca in plastic! Ce putem face?

Plasticul are multe utilizări valoroase, dar și consecințe grave asupra mediului. Mai ales plasticul de unică folosință.

În întreaga lume, 1 milion de sticle de băut din plastic sunt achiziționate în fiecare minut, în timp ce până la 5 trilioane de pungi de plastic de unică folosință sunt utilizate în întreaga lume în fiecare an.

Jumătate din totalul plasticului produs este conceput pentru a fi utilizat o singură dată – și apoi aruncat.

Doar 9% din toate deșeurile de plastic produse vreodată au fost reciclate. Aproximativ 12% au fost incinerate, în timp ce restul – 79% – s-au acumulat în gropi de gunoi sau în mediul natural.

Râurile transportă deșeurile de plastic către mare, devenind astfel un factor important al poluării oceanelor.

Deșeurile de plastic – fie că sunt într-un râu, un ocean sau pe uscat – pot persista în mediul înconjurător timp de secole.

Am auzit de tot felul de acțiuni pozitive, dar adevărul este că trebuie să facem mai mult.

ONU solicită oamenilor de pretutindeni să ia măsuri concrete împotriva poluării cu plastic.

Ce am putea face fiecare dintre noi:
– să păstrăm pungile de la supermarket și să le refolosim;
– să reciclăm plasticul;
– să aducem propria cană de cafea/ceai/apă la locul de lucru, pentru a nu mai folosi paharele de unică folosință și să transmitem companiei să promoveze această practică;
– să facem presiuni asupra autorităților locale pentru a îmbunătăți modul în care gestionează deșeurile și reciclarea.

 

Sursa informatii: unenvironment.org